Adio, mamă, adio, tată?!

Adio, mamă, adio, tată?!

21 martie 2021784

Am citit ieri cu stupoare că Parlamentul European a interzis folosirea cuvintelor „mamă” și „tată” în instituțiile publice. Nu vreau să îngroș rândurile celor care vehiculează știri nefondate sau aproximative, așa că am căutat în vreo 3-4 articole denumirea exactă a ghidului lingvistic în cauză.

N-am reușit să ajung la sursă și am constatat că unele articole vorbeau de interdicție, iar altele de recomandare. Am puțin timp liber, așa că am abandonat pentru moment căutările. N-am abandonat, însă, fondul problemei care mi-a făcut tâmplele să pulseze. M-am tot gândit și m-am cam îngrozit.

Având în vedere că în școlile din Franța cuvintele „mamă” și „tată” sunt înlocuite cu „părinte 1” și „părinte 2”, mă tem că e doar o chestiune de timp până când va fi adoptat un document oficial în privința asta în Uniunea Europeană.

Implicațiile renunțării la ideea de „mamă și „tată” sunt uriașe. Nimicitoare, după părerea mea. Și profit să o spun, cât timp mai am voie să am o altă părere decât cele cuprinse în reglementările privind neutralitatea de gen.

Mamă și tată nu sunt simple cuvinte. Sunt piloni ai existenței umane. Dintr-o mie de perspective. Mi-a venit în minte un șuvoi de implicații care amenință flagrant LOGICA. Logica existențială. O să mă rezum, totuși, doar la câteva astfel de idei.

CROMOZOMII SEXUALI sunt doar doi. X și Y [și uite că păstrez și anonimatul, ha-ha]. Iar CROMOZOMI DE GEN nu există, deci e clar că suntem pe un teren subiectiv.

Ceea ce n-ar fi neapărat o problemă, atâta timp cât ni s-ar cere doar UNITATE în DIVERSITATE. Așa cum a fost până acum. O pleadorie pentru pace, în fond. Haideți să nu ne dezbinăm doar pentru că suntem diferiți!

Problema e că ni se cere UNIFORMIZARE în DIVERSITATE!!! Știu că e o halucinantă contradicție în termeni. Dar se în întâmplă. Forțat. Sau mai degrabă, insinuat, puțin câte puțin. Haideți să fim toți la fel – ne-femei și ne-bărbați, ne-mame și ne-tați, sau vom fi sancționați! Hai c-a ieșit și cu rimă, merge de slogan improvizat la o paradă. 

Lăsând gluma la o parte, orice nealiniere la aceste reglementări lingvistice va atrage probabil excluderea de pe rețelele de socializare, marginalizarea și oprobriul public. Să sperăm că nu și închisoarea. Că doar se face totul în numele libertății, nu?

Altfel spus, dacă nu ești RADICAL DE INCLUZIV, ești EXCLUS? Pe bune? În ce sistem logic? Din ce galaxie?

Cum va arăta familia neutralizată?

Dacă nu putem fi mame și tați, înseamnă că nu putem fi nici femei sau bărbați. Neutri înseamnă asexuați? Putem să mai vorbim de fiice și fii, surori sau frați?

Sper să nu se supere nimeni că am folosit întâi formele de feminin. Am făcut-o din pură politețe, pe principiul “ladies first”. Oops, se pare că sunt pe teren minat. Ce ladies, ce politețe? Și oricum, în marea uniformizare forțată, nu vor mai fi domni sau doamne. Vor fi entități. Umane. Asta până în ziua în care unele entități umane vor începe să se simtă altfel, mai puțin ... umane. Ca niște .... amibe, poate. Și vom deveni planeta amibelor.

Iar la nunți ar putea năvăli mascații noii dictaturi lingvistice dacă nu ne adaptăm terminologia în mod corespunzător. Vă dați seama ce afront abominabil adus neutralității de gen ar fi un cântec subversiv ca cel de mai jos?

Ia-ți mireasă ziua bună
De la tată, de la mumă,
De la frați, de la surori,
De la grădina cu flori.

Doar florile, săracele, sunt corespunzătoare. Deși româna e o limbă cu genuri gramaticale – oooo, ce revoluție lingvistică ne așteaptă! Cuvântul „flori” e de genul feminin, nu neutru. Așa că e ceva putred și cu vegetalele astea neincluzive.

Hai că m-am răcorit puțin ... Noroc că nu înjur. Că și la înjurături ar fi o mare problemă. Și o mare confuzie, trebuie să recunoaștem! Iar la „mama mă-sii” mă tem că ni s-ar prăji neuronii la conversia lingvistică în stil asexuat.

Și cu dreptul la mândria hetero cum rămâne?

Cum rămâne cu dreptul femeilor de a fi mame și al bărbaților de a fi tați, din împreunarea firească a trupurilor?

E dreptul meu să rămân mama fiului meu, câte zile voi avea în lumea asta incluzivă. E dreptul meu să-i fiu mamă și în suflet și în certificatul de naștere emis de oficiul de stare civilă. În orice țară ar alege să trăiască – și pe Marte dacă ar ajunge – e și dreptul lui să-mi spună mamă. Și nu părinte 1 sau părinte 2, că nu mi-e clară numerotarea.

Dreptul la mândria hetero

E dreptul meu să mi se spună mamă. E dreptul meu să îmi doresc să nu uit niciodată ce am simțit în cele aproximativ 24 de milioane de secunde de sarcină. Milioane de secunde de bucurie, de exaltare chiar, dar și de temeri, dureri și disconfort. Asta numai în lunile de gravidă în care l-am purtat pe fiul meu în ființa mea. De sex feminin, că altfel nu se poate.

Definiția din DEX pentru „mamă” este: 

femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa

Toate catralioanele de secunde dintr-o viață de femeie care își crește copilul trebuie să poarte etern un nume. Un nume distinct, cum nu mai există un altul, în fiecare limbă de pe globul pământesc. Așa e în legea firii, zice femeia creștină din mine. Așa e corect și civic, adaugă femeia-contribuabil din mine.

Astfel îmi apăr cu toată ființa mea dreptul de a mă numi femeie și mamă.

 

 Din aceeași categorie

Din aceeași categorie:

Amintiri și gânduri de 8 Martie

Despre mărțișor și împrimăvărarea inimii

Adio, mamă, adio, tată?!

Adio, mamă, adio, tată?!

21 martie 2021784

Am citit ieri cu stupoare că Parlamentul European a interzis folosirea cuvintelor „mamă” și „tată” în instituțiile publice. Nu vreau să îngroș rândurile celor care vehiculează știri nefondate sau aproximative, așa că am căutat în vreo 3-4 articole denumirea exactă a ghidului lingvistic în cauză.

N-am reușit să ajung la sursă și am constatat că unele articole vorbeau de interdicție, iar altele de recomandare. Am puțin timp liber, așa că am abandonat pentru moment căutările. N-am abandonat, însă, fondul problemei care mi-a făcut tâmplele să pulseze. M-am tot gândit și m-am cam îngrozit.

Având în vedere că în școlile din Franța cuvintele „mamă” și „tată” sunt înlocuite cu „părinte 1” și „părinte 2”, mă tem că e doar o chestiune de timp până când va fi adoptat un document oficial în privința asta în Uniunea Europeană.

Implicațiile renunțării la ideea de „mamă și „tată” sunt uriașe. Nimicitoare, după părerea mea. Și profit să o spun, cât timp mai am voie să am o altă părere decât cele cuprinse în reglementările privind neutralitatea de gen.

Mamă și tată nu sunt simple cuvinte. Sunt piloni ai existenței umane. Dintr-o mie de perspective. Mi-a venit în minte un șuvoi de implicații care amenință flagrant LOGICA. Logica existențială. O să mă rezum, totuși, doar la câteva astfel de idei.

CROMOZOMII SEXUALI sunt doar doi. X și Y [și uite că păstrez și anonimatul, ha-ha]. Iar CROMOZOMI DE GEN nu există, deci e clar că suntem pe un teren subiectiv.

Ceea ce n-ar fi neapărat o problemă, atâta timp cât ni s-ar cere doar UNITATE în DIVERSITATE. Așa cum a fost până acum. O pleadorie pentru pace, în fond. Haideți să nu ne dezbinăm doar pentru că suntem diferiți!

Problema e că ni se cere UNIFORMIZARE în DIVERSITATE!!! Știu că e o halucinantă contradicție în termeni. Dar se în întâmplă. Forțat. Sau mai degrabă, insinuat, puțin câte puțin. Haideți să fim toți la fel – ne-femei și ne-bărbați, ne-mame și ne-tați, sau vom fi sancționați! Hai c-a ieșit și cu rimă, merge de slogan improvizat la o paradă. 

Lăsând gluma la o parte, orice nealiniere la aceste reglementări lingvistice va atrage probabil excluderea de pe rețelele de socializare, marginalizarea și oprobriul public. Să sperăm că nu și închisoarea. Că doar se face totul în numele libertății, nu?

Altfel spus, dacă nu ești RADICAL DE INCLUZIV, ești EXCLUS? Pe bune? În ce sistem logic? Din ce galaxie?

Cum va arăta familia neutralizată?

Dacă nu putem fi mame și tați, înseamnă că nu putem fi nici femei sau bărbați. Neutri înseamnă asexuați? Putem să mai vorbim de fiice și fii, surori sau frați?

Sper să nu se supere nimeni că am folosit întâi formele de feminin. Am făcut-o din pură politețe, pe principiul “ladies first”. Oops, se pare că sunt pe teren minat. Ce ladies, ce politețe? Și oricum, în marea uniformizare forțată, nu vor mai fi domni sau doamne. Vor fi entități. Umane. Asta până în ziua în care unele entități umane vor începe să se simtă altfel, mai puțin ... umane. Ca niște .... amibe, poate. Și vom deveni planeta amibelor.

Iar la nunți ar putea năvăli mascații noii dictaturi lingvistice dacă nu ne adaptăm terminologia în mod corespunzător. Vă dați seama ce afront abominabil adus neutralității de gen ar fi un cântec subversiv ca cel de mai jos?

Ia-ți mireasă ziua bună
De la tată, de la mumă,
De la frați, de la surori,
De la grădina cu flori.

Doar florile, săracele, sunt corespunzătoare. Deși româna e o limbă cu genuri gramaticale – oooo, ce revoluție lingvistică ne așteaptă! Cuvântul „flori” e de genul feminin, nu neutru. Așa că e ceva putred și cu vegetalele astea neincluzive.

Hai că m-am răcorit puțin ... Noroc că nu înjur. Că și la înjurături ar fi o mare problemă. Și o mare confuzie, trebuie să recunoaștem! Iar la „mama mă-sii” mă tem că ni s-ar prăji neuronii la conversia lingvistică în stil asexuat.

Și cu dreptul la mândria hetero cum rămâne?

Cum rămâne cu dreptul femeilor de a fi mame și al bărbaților de a fi tați, din împreunarea firească a trupurilor?

E dreptul meu să rămân mama fiului meu, câte zile voi avea în lumea asta incluzivă. E dreptul meu să-i fiu mamă și în suflet și în certificatul de naștere emis de oficiul de stare civilă. În orice țară ar alege să trăiască – și pe Marte dacă ar ajunge – e și dreptul lui să-mi spună mamă. Și nu părinte 1 sau părinte 2, că nu mi-e clară numerotarea.

Dreptul la mândria hetero

E dreptul meu să mi se spună mamă. E dreptul meu să îmi doresc să nu uit niciodată ce am simțit în cele aproximativ 24 de milioane de secunde de sarcină. Milioane de secunde de bucurie, de exaltare chiar, dar și de temeri, dureri și disconfort. Asta numai în lunile de gravidă în care l-am purtat pe fiul meu în ființa mea. De sex feminin, că altfel nu se poate.

Definiția din DEX pentru „mamă” este: 

femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa

Toate catralioanele de secunde dintr-o viață de femeie care își crește copilul trebuie să poarte etern un nume. Un nume distinct, cum nu mai există un altul, în fiecare limbă de pe globul pământesc. Așa e în legea firii, zice femeia creștină din mine. Așa e corect și civic, adaugă femeia-contribuabil din mine.

Astfel îmi apăr cu toată ființa mea dreptul de a mă numi femeie și mamă.

 

 Din aceeași categorie

Din aceeași categorie:

Amintiri și gânduri de 8 Martie

Despre mărțișor și împrimăvărarea inimii

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim cookies.

Vă garantăm că datele dvs. sunt în deplină siguranță și că prelucrarea acestora se desfășoară în conformitate cu Directiva (UE) 2002/58/EC (E-Privacy) și cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookies.

Confirmând "Da, accept toate", acceptați folosirea categoriilor de cookies enumerate anterior. Alternativ, vă puteți configura preferințele, accesând "Modificare setări cookies".

Modificare setări cookies