Știi că ești și ceea ce citești?
Articol publicat în fosta revista online Pallas Athena
Voi începe cu o mărturisire, surprinzătoare pentru cineva care scrie despre dezvoltare personală în era digitală. Nu am avut niciun cont de socializare până să mă împresoare izolarea pandemiei cu înghionteli de angoasă și gheare ca de depresie.
Am trăit până anul trecut într-o dulce enclavă a comunicării directe, convinsă fiind că nu mi se potrivește comunicarea virtuală. Credeam că să ai cont de Facebook înseamnă neapărat că trebuie să fii la curent cu toate noutățile. Ca să fii un prieten bun, cum altfel?
M-am înșelat în multe privințe. Nu e obligatoriu să fii prieten cu toată lumea. Poți să accepți doar comunicarea cu oamenii pe care îi cunoști personal și/sau cu care rezonezi. Și nu e obligatoriu să știi tot ce publică toți, mai ales că mulți sunt foarte activi în rețelele de socializare. Poți să menții prospețimea comunicării ignorând periodic fluxurile de noutăți și vizitând, în schimb, profilurile. Ca un mers în vizită când ți se face dor de un prieten. De starea, de vibrația pe care ți-o dă universul lui reflectat în afară.
Puțin câte puțin, am început să prind ritmul și gustul comunicării la distanță. Recunosc că cel mai bine funcționez offline, fără presiunea formulării unui mesaj prompt pentru a nu-mi ține interlocutorul din treabă. N-am scris scrisori în tinerețe și descopăr acum farmecul schimbului de corespondență, doar că scurtat și digitalizat. Mesaje chat-uite, cu reacție întârziată. Și savurată.
Știau francezii ce știau cu romanele lor epistolare. Deși atât de râvnită și vitală, comunicarea directă se poate poticni uneori în neînțelegeri și bariere de limbaj și metalimbaj.
Citim în rețele, printre picături
Ne place sau nu să recunoaștem, mai multă socializare înseamnă mai puțină lectură, în sensul clasic. Cărțile de pe noptieră se împuținează, sau chiar dispar. Nu putem nega, e o chestiune de matematică, pentru că timpul liber ne este limitat. Am știut asta din momentul în care mi-am deschis conturile de Facebook și LinkedIn. Singurele pe care aș vrea să le am, ca să nu pierd și mai mult din timpul pentru citit.
Pe de altă parte, ceea ce pierdem din cunoaștere [de dragul cunoașterii] câștigăm în comunicare. Asta dacă nu rămânem blocați în rutine de socializare și batem pasul pe loc și în cunoaștere și în comunicare. Adică putem ajunge la stagnare? Lucrurile nu sunt atât de simple. Cel mai probabil, orice fel de interacțiune duce la transformări ale sinelui. Doar că ritmul și amplitudinea diferă.
Găsirea nișei este esențială pentru o dezvoltare personală armonioasă. În acord cu cine ești tu, de fapt. Este cea mai onestă și productivă cale față de sine. Dacă te lași purtat de modul în care își petrec alții viața doar pentru că este [sau pare] de succes săvârșești o mare nedreptate față de eul tău, în primul rând. Poate că ajungi, cu chiu cu vai, acolo unde ți-ai propus. Dar cu ce preț? Cu cât disconfort? Cu câte răni sau cicatrici?
Dacă tot citim printre picături, de ce să nu vedem grupurile de prieteni virtuali ca cercuri de lectură? Cu cât rămânem mai fideli sinelui, cu atât facem alegeri mai potrivite în lărgirea grupurilor de contacte virtuale. Socializăm, citim și ne dezvoltăm alături de oameni cu care chiar rezonăm, cu minți și inimi cu care suntem pe aceeași lungime de undă.
Ne impregnăm cu ceea ce citim
Cred că suntem de acord cu toții că ceea ce facem e rezultatul a ceea ce gândim [conștient sau nu]. Plecând de la premisa asta, încerc să formulez o concluzie rezonabilă bazată pe logică. Recunosc, e un raționament simplu, de licean, eventual fan Socrate [filozoful sau, de ce nu, carismaticul profesor din box-office-ul filmelor pentru tineret din anii ‘80]. Rău n-are cum să facă un derivat din silogism, fie și ca exercițiu lejer de învioare a minții.
Facem ce gândim.
Ce citim influențează ce gândim.
Ca atare,
Facem [și] ce citim.
E drept că au existat dintotdeauna oameni care nu știu să citească sau care citesc doar de nevoie, în situații practice. Cu siguranță, absența lecturii e compensată prin alte mijloace în dezvoltarea personală. Dar dacă simțim nevoia să citim zilnic de plăcere, ceea ce citim ne modelează călătoria existențială mai mult decât ne dăm seama.
Avem nevoie de luciditate, de logică și de gândire limpede, dar avem nevoie și de lirism, de poezie – în versuri sau în proză.
Și mai avem nevoie de ceva. De umor. Cine n-are prieteni care creează sau distribuie chestii haioase să-și facă. Creșterea nivelului de serotonină este garantată. Bilateral, pentru că unul înveselește, iar celălalt îl răsplătește prin reacțiile sale.
Să luăm ca exemplu interacțiunea cu copilul.
Dacă citesc mai multă vreme doar mesaje optimiste de dezvoltare personală, sunt ca o zână bună plutind cu aripi de fluture peste pajiști înflorite. Dar pierd din autoritate.
Dacă citesc mai multă vreme doar psihologie, sunt alertă, intuitivă și foarte eficientă în reglaje fine de comportament. Dar pierd din dulceață.
Dacă citesc și îndemnuri optimiste și psihologie sunt și caldă și eficientă. Iar dacă adaug lecturi cu umor din abundență sunt o zână-strateg cu ghidușii de stand-up. Asta da funcționare optimă pentru o mamă!
Spirala cunoașterii are nevoie de cuvinte
Nu cred că ne face bine să ne limităm la același gen de lecturi. Un cerc de prieteni de lectură e, cu siguranță, o oază de armonie, de autoreglare. E benefic să dezvoltăm preferințe și fidelități, să „urmărim” oameni și surse de idei care ne inspiră, dar cred că, periodic, avem nevoie de noi evadări. Ca să nu ajungem să ne rutinăm în ieșirea din rutină.
Ideea de dezvoltare personală poate fi redată în multe și frumoase feluri.
O imagine incitantă care îmi vine în minte este cea de scară în spirală. Cu atât mai incitantă cu cât implică ideea de cerc, asociată cu rotunjimea completă a perfecțiunii.
Spirala, însă, presupune ieșirea din cerc, pe verticală. Nu sunt bună la geometrie în spațiu, dar văd cu ochii minții cum fiecare încercare de a experimenta ceva nou, benefic, creează trasee noi. Inclusiv în privința lecturilor. Văd baza spiralei bine conturată, iar în partea de sus [care de fiecare dată se ridică mai sus], văd linii delicate. Ca pânzele de păianjen, sau ca liniile abia perceptibile din schițele în creion.
Tatonând, bâjbâind și perseverând, unele din vorbele citite devin ziditoare și spirala se înalță.
Din când în când, lasă-te uimit
Mi-au venit în minte niște versuri superbe dintr-un cântec al trupei „Celelalte Cuvinte”. Nu știu cine le-a scris și nu știu de ce, după atâta vreme de uitare, mi-au răsărit în gânduri ca niște maci roșii, de neignorat. Probabil ca asociere dintre cuvinte și efectul lor de irezistibilă impregnare. Mă gândesc chiar acum că poate ar trebui să șterg pasajul ăsta. E cam pe-alături, ca nuca în perete ... sau ca ... macul pe o carte? De ce nu, în fond? Poate că, uneori, tocmai fluxurile astea neexplicite, dar intense, fac savoarea răgazului. Și a evadărilor din rutină.
Dacă vrei cu tine lumina s-o împart,
Lasă-mă să ard, lasă-mă să ard.
Dacă tot ce-i dus vrei din urmă s-ajung,
Lasă-mă să curg, lasă-mă să curg.
Din nou, îmi dau seama că poeziile de dragoste pot fi citite în multe game, cu acorduri diferite de muzică interioară.
Ce-ați zice ca astăzi să iubim pentru câteva secunde macii înrourați? Ardere și curgere, cu doar câteva [din Celelalte] cuvinte. Citite.
Foto: unsplash.com
Știi că ești și ceea ce citești?
Articol publicat în fosta revista online Pallas Athena
Voi începe cu o mărturisire, surprinzătoare pentru cineva care scrie despre dezvoltare personală în era digitală. Nu am avut niciun cont de socializare până să mă împresoare izolarea pandemiei cu înghionteli de angoasă și gheare ca de depresie.
Am trăit până anul trecut într-o dulce enclavă a comunicării directe, convinsă fiind că nu mi se potrivește comunicarea virtuală. Credeam că să ai cont de Facebook înseamnă neapărat că trebuie să fii la curent cu toate noutățile. Ca să fii un prieten bun, cum altfel?
M-am înșelat în multe privințe. Nu e obligatoriu să fii prieten cu toată lumea. Poți să accepți doar comunicarea cu oamenii pe care îi cunoști personal și/sau cu care rezonezi. Și nu e obligatoriu să știi tot ce publică toți, mai ales că mulți sunt foarte activi în rețelele de socializare. Poți să menții prospețimea comunicării ignorând periodic fluxurile de noutăți și vizitând, în schimb, profilurile. Ca un mers în vizită când ți se face dor de un prieten. De starea, de vibrația pe care ți-o dă universul lui reflectat în afară.
Puțin câte puțin, am început să prind ritmul și gustul comunicării la distanță. Recunosc că cel mai bine funcționez offline, fără presiunea formulării unui mesaj prompt pentru a nu-mi ține interlocutorul din treabă. N-am scris scrisori în tinerețe și descopăr acum farmecul schimbului de corespondență, doar că scurtat și digitalizat. Mesaje chat-uite, cu reacție întârziată. Și savurată.
Știau francezii ce știau cu romanele lor epistolare. Deși atât de râvnită și vitală, comunicarea directă se poate poticni uneori în neînțelegeri și bariere de limbaj și metalimbaj.
Citim în rețele, printre picături
Ne place sau nu să recunoaștem, mai multă socializare înseamnă mai puțină lectură, în sensul clasic. Cărțile de pe noptieră se împuținează, sau chiar dispar. Nu putem nega, e o chestiune de matematică, pentru că timpul liber ne este limitat. Am știut asta din momentul în care mi-am deschis conturile de Facebook și LinkedIn. Singurele pe care aș vrea să le am, ca să nu pierd și mai mult din timpul pentru citit.
Pe de altă parte, ceea ce pierdem din cunoaștere [de dragul cunoașterii] câștigăm în comunicare. Asta dacă nu rămânem blocați în rutine de socializare și batem pasul pe loc și în cunoaștere și în comunicare. Adică putem ajunge la stagnare? Lucrurile nu sunt atât de simple. Cel mai probabil, orice fel de interacțiune duce la transformări ale sinelui. Doar că ritmul și amplitudinea diferă.
Găsirea nișei este esențială pentru o dezvoltare personală armonioasă. În acord cu cine ești tu, de fapt. Este cea mai onestă și productivă cale față de sine. Dacă te lași purtat de modul în care își petrec alții viața doar pentru că este [sau pare] de succes săvârșești o mare nedreptate față de eul tău, în primul rând. Poate că ajungi, cu chiu cu vai, acolo unde ți-ai propus. Dar cu ce preț? Cu cât disconfort? Cu câte răni sau cicatrici?
Dacă tot citim printre picături, de ce să nu vedem grupurile de prieteni virtuali ca cercuri de lectură? Cu cât rămânem mai fideli sinelui, cu atât facem alegeri mai potrivite în lărgirea grupurilor de contacte virtuale. Socializăm, citim și ne dezvoltăm alături de oameni cu care chiar rezonăm, cu minți și inimi cu care suntem pe aceeași lungime de undă.
Ne impregnăm cu ceea ce citim
Cred că suntem de acord cu toții că ceea ce facem e rezultatul a ceea ce gândim [conștient sau nu]. Plecând de la premisa asta, încerc să formulez o concluzie rezonabilă bazată pe logică. Recunosc, e un raționament simplu, de licean, eventual fan Socrate [filozoful sau, de ce nu, carismaticul profesor din box-office-ul filmelor pentru tineret din anii ‘80]. Rău n-are cum să facă un derivat din silogism, fie și ca exercițiu lejer de învioare a minții.
Facem ce gândim.
Ce citim influențează ce gândim.
Ca atare,
Facem [și] ce citim.
E drept că au existat dintotdeauna oameni care nu știu să citească sau care citesc doar de nevoie, în situații practice. Cu siguranță, absența lecturii e compensată prin alte mijloace în dezvoltarea personală. Dar dacă simțim nevoia să citim zilnic de plăcere, ceea ce citim ne modelează călătoria existențială mai mult decât ne dăm seama.
Avem nevoie de luciditate, de logică și de gândire limpede, dar avem nevoie și de lirism, de poezie – în versuri sau în proză.
Și mai avem nevoie de ceva. De umor. Cine n-are prieteni care creează sau distribuie chestii haioase să-și facă. Creșterea nivelului de serotonină este garantată. Bilateral, pentru că unul înveselește, iar celălalt îl răsplătește prin reacțiile sale.
Să luăm ca exemplu interacțiunea cu copilul.
Dacă citesc mai multă vreme doar mesaje optimiste de dezvoltare personală, sunt ca o zână bună plutind cu aripi de fluture peste pajiști înflorite. Dar pierd din autoritate.
Dacă citesc mai multă vreme doar psihologie, sunt alertă, intuitivă și foarte eficientă în reglaje fine de comportament. Dar pierd din dulceață.
Dacă citesc și îndemnuri optimiste și psihologie sunt și caldă și eficientă. Iar dacă adaug lecturi cu umor din abundență sunt o zână-strateg cu ghidușii de stand-up. Asta da funcționare optimă pentru o mamă!
Spirala cunoașterii are nevoie de cuvinte
Nu cred că ne face bine să ne limităm la același gen de lecturi. Un cerc de prieteni de lectură e, cu siguranță, o oază de armonie, de autoreglare. E benefic să dezvoltăm preferințe și fidelități, să „urmărim” oameni și surse de idei care ne inspiră, dar cred că, periodic, avem nevoie de noi evadări. Ca să nu ajungem să ne rutinăm în ieșirea din rutină.
Ideea de dezvoltare personală poate fi redată în multe și frumoase feluri.
O imagine incitantă care îmi vine în minte este cea de scară în spirală. Cu atât mai incitantă cu cât implică ideea de cerc, asociată cu rotunjimea completă a perfecțiunii.
Spirala, însă, presupune ieșirea din cerc, pe verticală. Nu sunt bună la geometrie în spațiu, dar văd cu ochii minții cum fiecare încercare de a experimenta ceva nou, benefic, creează trasee noi. Inclusiv în privința lecturilor. Văd baza spiralei bine conturată, iar în partea de sus [care de fiecare dată se ridică mai sus], văd linii delicate. Ca pânzele de păianjen, sau ca liniile abia perceptibile din schițele în creion.
Tatonând, bâjbâind și perseverând, unele din vorbele citite devin ziditoare și spirala se înalță.
Din când în când, lasă-te uimit
Mi-au venit în minte niște versuri superbe dintr-un cântec al trupei „Celelalte Cuvinte”. Nu știu cine le-a scris și nu știu de ce, după atâta vreme de uitare, mi-au răsărit în gânduri ca niște maci roșii, de neignorat. Probabil ca asociere dintre cuvinte și efectul lor de irezistibilă impregnare. Mă gândesc chiar acum că poate ar trebui să șterg pasajul ăsta. E cam pe-alături, ca nuca în perete ... sau ca ... macul pe o carte? De ce nu, în fond? Poate că, uneori, tocmai fluxurile astea neexplicite, dar intense, fac savoarea răgazului. Și a evadărilor din rutină.
Dacă vrei cu tine lumina s-o împart,
Lasă-mă să ard, lasă-mă să ard.
Dacă tot ce-i dus vrei din urmă s-ajung,
Lasă-mă să curg, lasă-mă să curg.
Din nou, îmi dau seama că poeziile de dragoste pot fi citite în multe game, cu acorduri diferite de muzică interioară.
Ce-ați zice ca astăzi să iubim pentru câteva secunde macii înrourați? Ardere și curgere, cu doar câteva [din Celelalte] cuvinte. Citite.
Foto: unsplash.com