Articol publicat în fosta revista online Pallas Athena

Ador limba italiană. Mi se pare atât de melodioasă și exuberantă încât aș recomanda-o ca terapie. Fie că o înțelegi sau nu. Pur și simplu, stai relaxat pe canapea și asculți o jumătate de oră dintr-o carte audio în italiană.

Sau, dacă ești la a doua [spre a treia] tinerețe ca mine, asculți nostalgic Toto Cutugno și te trezești cântând cu el „Lasciatemi cantare”. Eventual cu mătura [pentru când ți-e lene să bagi aspiratorul pentru trei scame și câteva firimituri] pe post de chitară ... Cu poftă de viață de cu dimineață, cu tril de canar la fereastră, cu forfota piazzettelor largi scăldate în soare ... „con le canzoni, con amore, con il cuore”.

Sau te întorci cu „Felicità” în copilărie, când îi vedeai la televizor [în duminici norocoase] pe Al Bano și Romina și simțeai cum se umplea de culori ecranul alb-negru. Atât de armonioasă era împletirea masculin-feminină a vocilor cu energie solară.

Am avut o săptămână grea, epuizantă chiar, și am simțit nevoia să-mi primenesc lumea interioară cu ceva freș, efervescent și luminos. Am gustat, hoinărind virtual, printre picături, din acel dolce far niente al italienilor. Printre ritmuri și adieri de cultură, mi-am amintit un citat senzațional al lui Fellini. Chiar în forma aproximativă în care mi l-am amintit, era atât de profund și inedit încât m-am întrebat de ce omul ăsta genial n-a fost și scriitor. Căutând citatul pe Google, am aflat că Federico Fellini a fost nu doar emblematicul regizor de care auzisem și eu, ci și scenarist. Ceea ce explică forța ideilor și a cuvintelor.

Devi vivere sfericamente - in molte direzioni. Non perdere mai il tuo entusiasmo infantile - e le cose ti verranno incontro.

Trebuie să trăiești sferic - în multe direcții. Nu îți pierde niciodată entuziasmul copilăresc - și lucrurile îți vor ieși în cale.

Nu mă voi lungi cu comentariile. Mi-am imaginat, aproape grafic, multe, multe linii concentrice, plecând sferic din nucleul ființei. Versus o dezvoltare personală monofilară, cu risc mare de pierdere a echilibrului, atunci când firul dominant pe care am pornit se dovedește un eșec.

E clar că imaginea asta cu trăitul sferic poate suna abstract și nu foarte motivant pentru mulți dintre noi. Un echivalent aproximativ, neaoș și mai ușor de absorbit, mi s-a părut expresia:

„Nu-ți pune toate ouăle într-un singur coș”

De la contextul pragmatic, legat, de regulă, de afaceri și investiții, aș extinde îndemnul la dezvoltarea personală, în general.

Dacă îți concentrezi toate abilitățile, toate resursele spirituale, toate pasiunile, sentimentele și speranțele într-o singură direcție, riști să te simți gol când drumul se închide.

Dacă, dimpotrivă, îți împarți timpul, mintea și sufletul în multe direcții, te dezvolți luxuriant. Înspre călătorii și pasiuni, înspre explorări și tatonări, înspre învățat din greșeli și mai ales înspre oameni. Înspre rude, prieteni [reali sau virtuali], colegi, vecini, cunoscuți simpatici sau tânjind dup-alinare și oameni proaspăt întâlniți. Oameni cu care râdem și plângem. Cu care ne facem face planuri sau ne găsim scuze. Sau, pur și simplu, cu care așteptarea la coadă e mai plăcută.

Cât despre entuziasmul copilăresc, cred că nimeni nu l-a pierdut de tot. E latent în noi și are nevoie doar de deblocări. Ceva sau cineva - mai ales dacă evoluăm monofilar - ni-l sufocă, ni-l ține captiv.

Mergând, însă, în toate direcțiile, ni se schimbă chimia ființei. Ne mobilizăm, căpătăm esențe și fibre noi și ne trezim intineriți și-ndrăgostiți de viață.

Toată efervescența asta italiană de la care am plecat e, de fapt, poftă de viață. E o stare de bine, de preaplin, de multe ori, de avânt și savoare. În loc de concluzie, tare mult aș vrea să pot să redau o stare …

Mă-nfrupt cu poft-adânc,
din viață,
ca dintr-un măr roș,
frumos, lucios,
dulce-acrișor, zemos și aromat.

Știu ce ați putea spune
și știu c-aveți dreptate.
Că multe mere roșii și lucioase,
superb împârguite și zemoase,
ascund în loc de miez
un putregai perfid ...

Și drept răspuns,
reflecție și scut,
nu pot să spun
decât atât:

Cum altfel aș putea s-ajung
[decât gustând, din plin,
în fapt și-n gând,
din mărul ce se-arată
lângă drum]
la miezul miezului,
rotund,
din dulcea-i și
„mirabila sămânță”?