Despre mărțișor și împrimăvărarea inimii

Despre mărțișor și împrimăvărarea inimii

1 martie 2021333

Mi-am pus mărțișor în piept, măi, 
„Să fiu ochioasă, năbădăioasă,
Să se-mbulzească şi să mă iubească băieţii”

Sper să nu supăr pe nimeni cu parafraza asta. Dimpotrivă, sper să vă fac să zâmbiți și să ne întoarcem în timp câteva secunde, că tot e vorba de un obicei străvechi. Să alunecăm un pic în atmosfera aia idilico-pastorală de sat românesc, cu miros de pajiște înverzită și ciripit vesel de început de primăvară. Să privim nevăzuți cum fata cu busuioc în păr, ca-n cântecul Mariei Tănase, iese sprintenă la poartă ca să primească-n dar un buchețel de ghiocei și-un șnur în alb și roșu.

Tradiție și emoție

Valoarea etnografică a acestei frumoase tradiții a fost recunoscută recent, prin înscrierea în patrimoniul UNESCO în 2017. Interesant e că, spre deosebire de dansul Călușului, de exemplu, care este un obicei exclusiv românesc, Mărțișorul a devenit element de patrimoniu cultural imaterial al umanităţii în urma depunerii unui dosar multinaţional, de căre România, Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova.

Nu voi intra în detalii etnografice legate de acest obiect-talisman, vestitor al primăverii și simbol al renașterii. Voi vorbi despre mărțișor ca despre un ritual de comunicare, așa cum cred că îl simțiți și voi, chiar dacă nu explicit. 

Mi se extraordinar faptul că e o sărbătoare a bucuriei cu minim de resurse. Alegem noi să o ducem într-o zonă a prosperității financiare, dar cred că ideea din care a izvorât a fost una pur spirituală. Și spiritual pură, ca să continui cu speculații optimiste de primăvară. 

Îmi place să cred că s-a nascut ca formă de comunicare, întru frumos și drag. Și slavă Domnului, logistic vorbind, n-aveai nevoie decât de un lucrușor drăguț și-un șnur. Părerile etnologilor sunt împărțite în privința tipului de obiect la care se lega șnurul - bănuț de argint, o pietricică de râu vopsită în alb și roșu, sau alte asemenea. Dar cred că și un ghiocel și-un șnur ar fi fost de ajuns.

Vă puteți imagina o fată frumoasă, îndrăgostită de vecinul de peste uliță, fecior mândru, harnic și priceput la vorbă, refuzându-i mărțișorul, oricare ar fi fost el? O Pădureancă și un Ion, aduși împreună de un destin imaginat de noi, în care toată patima lor să se transforme nu în dramă, ci în împlinire. Simplu, firesc, ca la începuturi de lume, când nu era nevoie să-ți duci iubita la Ibiza ca s-o impresionezi. 

Eu zic că reușita gestului nu ține atât de obiectul dăruit, cât de vibrația transmisă de cel care dăruiește. Mi se pare minunat că-n felul ăsta nu e o sărbătoare a diferențierii, pentru că să fii sărac nu înseamnă să simți mai puțin, sau să iubești mai puțin. 

Emoția momentului nu se termină, însă, aici. Cadoul putea să fie oferit și atât - un obiect decorativ de pus în casă. Dar nu, mărțișorul se prinde și se poartă în piept. Atât de personal și atât de aproape de inimă!

Mărțișorul și adolescența

Mărțișorul și adolescența

Oferirea unui cadou e un ritual al simțurilor. Începe cu apropierea fizică în sine și se amplifică, cu fiecare milimetru în plus, prin limbajul trupului, prin privire și zâmbet, prin vibrația vocii. Totul e aparte. E altfel, e mai intens.

Țineți minte, cum noi, fetele, pluteam într-o dulce așteptare a momentului, încă de când ne duceam la școală? Sau chiar de cu seară, dacă, mărișoare fiind, visam deja la vreun Zburător. Cum ne țineam respirația așteptând să ni se prindă mărțișorul în piept? Nu-mi permit să vorbesc și în numele băieților, dar sunt convinsă că numai indiferenți nu erau. Pentru că emoția darului se trăiește în doi.

Dacă tot m-am dus cu gândul la emoții adolescentine, vreau să zăbovesc puțin asupra ideii de inocență. Încerc să nu am tonul ăla de „ce știți, voi, tinerii din ziua de astăzi?”. Sunt conștientă că întotdeauna o generație va fi într-un conflict, mai mic sau mare, cu cea de dinaintea ei. E în legea firii să rezonăm cu valorile generației noastre și să ne simțim amenințați de schimbare.

Plecând de la albul și roșul mărțișorului, simt nevoia să leg ideea de puritate de ideea de dragoste. Așa cum primăvara e anotimpul înmuguririi, adolescența e vârsta îndrăgostirii. Privesc în urmă și mă bucur că generația noastră și-a savurat înmugurirea pe îndelete. Și a trecut prin multe nuanțe de îmbujorare până să ajungă la roșu aprins. Pentru că primăvara e mai discretă, mai diafană. Vara e cea dogoritoare.

Mă bucur mult că generația noastră a cunoscut sfiala. Mă bucur mult că generația noastră a cunoscut și așteptarea încărcată de emoții.

N-am sărit peste etape, nu le-am ars, cum ar zice francezii. Ne-am privit pe furiș, ne-am tachinat copilărește, ne-am simțit lipsa la școală sau în excursie, ne-am încărcat cu fiorii așteptării. Ni s-au înmuiat picioarele la primul „bluz”, iar când ne-am ținut de mână, sufletul ne-a izbucnit în confetti. Nu că am fi știut ce sunt alea, la vremea noastră.

Mi se pare că în ultimii ani a apărut o modă nouă în rândul adolescenților. O grabă, o nerăbdare de a afla totul dintr-o dată în materie de relații. Un implus de a trece brusc de la zăpadă la văpaie. Și parcă e păcat să consumi sentimentele în stil fast-food. Mi se pare o irosire, o pierdere a nuanțelor. Dar ce să-i faci, modele nu sunt întotdeauna benefice.

Alb, roșu și bogăția dintre ele

Știu că mărțișorul nu e doar pentru iubite. Așa cum nuanțarea iubirii nu e un apanaj al erosului. Mărțișorul se oferă în dar femeilor pe care le prețuim și am citit de curând că există zone în Moldova şi Transilvania unde este dăruit şi bărbaţilor.

Păstrând metafora șnurului bicolor, dragostea, oricui i-ar fi adresată, împletește în ea și alb și roșu și multe nuanțe intermediare. E și onestă, e și intensă, iar dacă o îngrijim în tihnă, înfloresc în ea și admirația, respectul și empatia. 

Alb, roșu și bogăția dintre ele

Știu, teoria e întotdeauna ușoară. În realitate, ne poticnim și poezia devine, de multe ori, prozaică. Ați văzut că atunci când ne propunem o resetare, în orice, de la diete la lăsat de fumat, căutăm ca reper un început de interval? Cei mai mulți dintre noi am încercat varianta cu „de mâine”, și am văzut că nu prea merge. Mai bine așteptăm să treacă weekendul și ... „gata, începând de săptămâna viitoare ...”

În materie de resetare a nuanțelor din relații, de ce n-ar fi prima zi de primăvară momentul perfect? Chiar dacă am cam dat-o în bară, avem șansa să o luăm de la capăt, mai calzi și mai inspirați, de 1 martie. De fiecare 1 martie.

Cu o nouă înmugurire dinspre alb înspre roșu, ca să rămânem cât mai verzi.

 

 Din aceeași categorie

Din aceeași categorie:

Și acum ce facem? Că n-avem manual de utilizare

Despre mărțișor și împrimăvărarea inimii

Despre mărțișor și împrimăvărarea inimii

1 martie 2021333

Mi-am pus mărțișor în piept, măi, 
„Să fiu ochioasă, năbădăioasă,
Să se-mbulzească şi să mă iubească băieţii”

Sper să nu supăr pe nimeni cu parafraza asta. Dimpotrivă, sper să vă fac să zâmbiți și să ne întoarcem în timp câteva secunde, că tot e vorba de un obicei străvechi. Să alunecăm un pic în atmosfera aia idilico-pastorală de sat românesc, cu miros de pajiște înverzită și ciripit vesel de început de primăvară. Să privim nevăzuți cum fata cu busuioc în păr, ca-n cântecul Mariei Tănase, iese sprintenă la poartă ca să primească-n dar un buchețel de ghiocei și-un șnur în alb și roșu.

Tradiție și emoție

Valoarea etnografică a acestei frumoase tradiții a fost recunoscută recent, prin înscrierea în patrimoniul UNESCO în 2017. Interesant e că, spre deosebire de dansul Călușului, de exemplu, care este un obicei exclusiv românesc, Mărțișorul a devenit element de patrimoniu cultural imaterial al umanităţii în urma depunerii unui dosar multinaţional, de căre România, Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova.

Nu voi intra în detalii etnografice legate de acest obiect-talisman, vestitor al primăverii și simbol al renașterii. Voi vorbi despre mărțișor ca despre un ritual de comunicare, așa cum cred că îl simțiți și voi, chiar dacă nu explicit. 

Mi se extraordinar faptul că e o sărbătoare a bucuriei cu minim de resurse. Alegem noi să o ducem într-o zonă a prosperității financiare, dar cred că ideea din care a izvorât a fost una pur spirituală. Și spiritual pură, ca să continui cu speculații optimiste de primăvară. 

Îmi place să cred că s-a nascut ca formă de comunicare, întru frumos și drag. Și slavă Domnului, logistic vorbind, n-aveai nevoie decât de un lucrușor drăguț și-un șnur. Părerile etnologilor sunt împărțite în privința tipului de obiect la care se lega șnurul - bănuț de argint, o pietricică de râu vopsită în alb și roșu, sau alte asemenea. Dar cred că și un ghiocel și-un șnur ar fi fost de ajuns.

Vă puteți imagina o fată frumoasă, îndrăgostită de vecinul de peste uliță, fecior mândru, harnic și priceput la vorbă, refuzându-i mărțișorul, oricare ar fi fost el? O Pădureancă și un Ion, aduși împreună de un destin imaginat de noi, în care toată patima lor să se transforme nu în dramă, ci în împlinire. Simplu, firesc, ca la începuturi de lume, când nu era nevoie să-ți duci iubita la Ibiza ca s-o impresionezi. 

Eu zic că reușita gestului nu ține atât de obiectul dăruit, cât de vibrația transmisă de cel care dăruiește. Mi se pare minunat că-n felul ăsta nu e o sărbătoare a diferențierii, pentru că să fii sărac nu înseamnă să simți mai puțin, sau să iubești mai puțin. 

Emoția momentului nu se termină, însă, aici. Cadoul putea să fie oferit și atât - un obiect decorativ de pus în casă. Dar nu, mărțișorul se prinde și se poartă în piept. Atât de personal și atât de aproape de inimă!

Mărțișorul și adolescența

Mărțișorul și adolescența

Oferirea unui cadou e un ritual al simțurilor. Începe cu apropierea fizică în sine și se amplifică, cu fiecare milimetru în plus, prin limbajul trupului, prin privire și zâmbet, prin vibrația vocii. Totul e aparte. E altfel, e mai intens.

Țineți minte, cum noi, fetele, pluteam într-o dulce așteptare a momentului, încă de când ne duceam la școală? Sau chiar de cu seară, dacă, mărișoare fiind, visam deja la vreun Zburător. Cum ne țineam respirația așteptând să ni se prindă mărțișorul în piept? Nu-mi permit să vorbesc și în numele băieților, dar sunt convinsă că numai indiferenți nu erau. Pentru că emoția darului se trăiește în doi.

Dacă tot m-am dus cu gândul la emoții adolescentine, vreau să zăbovesc puțin asupra ideii de inocență. Încerc să nu am tonul ăla de „ce știți, voi, tinerii din ziua de astăzi?”. Sunt conștientă că întotdeauna o generație va fi într-un conflict, mai mic sau mare, cu cea de dinaintea ei. E în legea firii să rezonăm cu valorile generației noastre și să ne simțim amenințați de schimbare.

Plecând de la albul și roșul mărțișorului, simt nevoia să leg ideea de puritate de ideea de dragoste. Așa cum primăvara e anotimpul înmuguririi, adolescența e vârsta îndrăgostirii. Privesc în urmă și mă bucur că generația noastră și-a savurat înmugurirea pe îndelete. Și a trecut prin multe nuanțe de îmbujorare până să ajungă la roșu aprins. Pentru că primăvara e mai discretă, mai diafană. Vara e cea dogoritoare.

Mă bucur mult că generația noastră a cunoscut sfiala. Mă bucur mult că generația noastră a cunoscut și așteptarea încărcată de emoții.

N-am sărit peste etape, nu le-am ars, cum ar zice francezii. Ne-am privit pe furiș, ne-am tachinat copilărește, ne-am simțit lipsa la școală sau în excursie, ne-am încărcat cu fiorii așteptării. Ni s-au înmuiat picioarele la primul „bluz”, iar când ne-am ținut de mână, sufletul ne-a izbucnit în confetti. Nu că am fi știut ce sunt alea, la vremea noastră.

Mi se pare că în ultimii ani a apărut o modă nouă în rândul adolescenților. O grabă, o nerăbdare de a afla totul dintr-o dată în materie de relații. Un implus de a trece brusc de la zăpadă la văpaie. Și parcă e păcat să consumi sentimentele în stil fast-food. Mi se pare o irosire, o pierdere a nuanțelor. Dar ce să-i faci, modele nu sunt întotdeauna benefice.

Alb, roșu și bogăția dintre ele

Știu că mărțișorul nu e doar pentru iubite. Așa cum nuanțarea iubirii nu e un apanaj al erosului. Mărțișorul se oferă în dar femeilor pe care le prețuim și am citit de curând că există zone în Moldova şi Transilvania unde este dăruit şi bărbaţilor.

Păstrând metafora șnurului bicolor, dragostea, oricui i-ar fi adresată, împletește în ea și alb și roșu și multe nuanțe intermediare. E și onestă, e și intensă, iar dacă o îngrijim în tihnă, înfloresc în ea și admirația, respectul și empatia. 

Alb, roșu și bogăția dintre ele

Știu, teoria e întotdeauna ușoară. În realitate, ne poticnim și poezia devine, de multe ori, prozaică. Ați văzut că atunci când ne propunem o resetare, în orice, de la diete la lăsat de fumat, căutăm ca reper un început de interval? Cei mai mulți dintre noi am încercat varianta cu „de mâine”, și am văzut că nu prea merge. Mai bine așteptăm să treacă weekendul și ... „gata, începând de săptămâna viitoare ...”

În materie de resetare a nuanțelor din relații, de ce n-ar fi prima zi de primăvară momentul perfect? Chiar dacă am cam dat-o în bară, avem șansa să o luăm de la capăt, mai calzi și mai inspirați, de 1 martie. De fiecare 1 martie.

Cu o nouă înmugurire dinspre alb înspre roșu, ca să rămânem cât mai verzi.

 

 Din aceeași categorie

Din aceeași categorie:

Și acum ce facem? Că n-avem manual de utilizare

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim cookies.

Vă garantăm că datele dvs. sunt în deplină siguranță și că prelucrarea acestora se desfășoară în conformitate cu Directiva (UE) 2002/58/EC (E-Privacy) și cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookies.

Confirmând "Da, accept toate", acceptați folosirea categoriilor de cookies enumerate anterior. Alternativ, vă puteți configura preferințele, accesând "Modificare setări cookies".

Modificare setări cookies