Momente dulci și colorate
- Te rog, mami, nu intra! Am o surpriză pentru tine, dar mai durează!
Nici n-aveam de gând să intru în dormitor, eram doar în trecere spre birou, ca să-mi pun mobilul la încărcat.
Ultimele ore ale zilei fuseseră o încântare. În weekend mutăm cina din bucătărie în sufragerie și ne petrecem ultimele ore ale serii împreună, la televizor, alegând prin rotație un film pentru copii, de regulă de pe HBO.
Sâmbătă era rândul lui să aleagă, dar nu știu cum se face că a ales „O poveste încâlcită”, pentru care eu am o mare slăbiciune și pe care îl văzusem deja de două ori.
„Tu ești noul meu vis”, îi spune cu ultimele puteri flăcăul întors pe calea cea bună adorabilei foste blondine cu suflet de aur. Și cu nume de floare [Rapunzel = campanula/clopoțel]
- Ce frumos … nu-i așa, mami?
- Ce-i frumos?
Nu-mi venea să cred că era sensibil la intensitatea scenei.
- Cum i-a spus: „Tu ești noul meu vis”. Mi se pare că sună frumos.
Nu cred că la șase ani poți să faci diferența imensă dintre visul de a trăi boierește, singur, pe o insulă privată și bucuria de a ajunge să iubești pe cineva mai presus de sine. Dar ceva trebuie să fi simțit el ... sau poate am comentat eu în stilul ăsta dățile trecute. Oricum ar fi, începea să prindă nuanțe de limbaj și simțire.
Îmi voi aminti peste timp de povestea asta atât de frumoasă ca de unul din cele mai dulci momente din viața mea de mamă. Cu Vladimir cuibărit drăgăstos lângă mine pe canapea, visând la visuri luminoase.
L-am simțit dulce, l-am simțit dornic să mă mulțumească, cu o anduranță mult mai mare decât de obicei în a-i păsa de altceva decât ceea ce-și dorește el.
M-am gândit la toate astea în timp ce-mi făceam de lucru în birou, așteptând să-și termine surpriza.
- Gata, poți să vii!
Îi simțeam nerăbdarea plină de zâmbet și mulțumire în glas.
Pe comoda din dormitor mă aștepta bilețelul ăsta.
Îmi scrie des bilețele, cu litere scrise normal, pe orizontală, iar, uneori, și pe verticală. Unele cu inimioare colorate și vesele, atât de late încât zici că sunt păsări în zbor. Mi le înmânează ghiduș sau mi le strecoară pe sub uși.
- E atât de frumos!
Mi s-a umplut ființa de zâmbet și i-am arătat cât de entuziasmată sunt. Mi-au plăcut culorile și stilul literelor și am simțit că s-a străduit să creeze ceva aparte, care să mă bucure.
- Chiar îți place? Îmi cerceta încântat expresiile feței. Păi, atunci poți să-l pui pe blog.
A fost prima dată când mi-a cerut asta. Eu nu m-aș fi gândit, recunosc. Știam că îi place ideea că scriu. Chiar a început să imi facă reclamă entuziasmat, din proprie și neașteptată inițiativă, atunci când ne întâlnim pe stradă cu cineva [cât de cât] cunoscut: „Vă recomand să intrați pe paulavasile.com! Eu un blog foarte interesant! Mie îmi place foarte mult!”. Știam că îi place și să comenteze evoluția vizualizărilor în graficul de trafic bicolor, la care îmi cerea, periodic, să se uite. Dar nu realizasem că pentru el blogul în sine e un loc virtual chiar atât de familiar.
Înainte să las biletul deoparte, i-am spus că îmi plac literele și culorile foarte mult.
- Asta pentru că te-am cam supărat azi. Și, uite, am adus și apă și am pregătit și patul de culcare.
Copilul meu învață bunătatea! Copilul meu învață empatia! Cu veselie și delicatețe, în dulci momente colorate.
Habar n-am ce-am visat sâmbătă noaptea, dar cu siguranță am visat în culori.
Din aceeași categorie:
Momente dulci și colorate
- Te rog, mami, nu intra! Am o surpriză pentru tine, dar mai durează!
Nici n-aveam de gând să intru în dormitor, eram doar în trecere spre birou, ca să-mi pun mobilul la încărcat.
Ultimele ore ale zilei fuseseră o încântare. În weekend mutăm cina din bucătărie în sufragerie și ne petrecem ultimele ore ale serii împreună, la televizor, alegând prin rotație un film pentru copii, de regulă de pe HBO.
Sâmbătă era rândul lui să aleagă, dar nu știu cum se face că a ales „O poveste încâlcită”, pentru care eu am o mare slăbiciune și pe care îl văzusem deja de două ori.
„Tu ești noul meu vis”, îi spune cu ultimele puteri flăcăul întors pe calea cea bună adorabilei foste blondine cu suflet de aur. Și cu nume de floare [Rapunzel = campanula/clopoțel]
- Ce frumos … nu-i așa, mami?
- Ce-i frumos?
Nu-mi venea să cred că era sensibil la intensitatea scenei.
- Cum i-a spus: „Tu ești noul meu vis”. Mi se pare că sună frumos.
Nu cred că la șase ani poți să faci diferența imensă dintre visul de a trăi boierește, singur, pe o insulă privată și bucuria de a ajunge să iubești pe cineva mai presus de sine. Dar ceva trebuie să fi simțit el ... sau poate am comentat eu în stilul ăsta dățile trecute. Oricum ar fi, începea să prindă nuanțe de limbaj și simțire.
Îmi voi aminti peste timp de povestea asta atât de frumoasă ca de unul din cele mai dulci momente din viața mea de mamă. Cu Vladimir cuibărit drăgăstos lângă mine pe canapea, visând la visuri luminoase.
L-am simțit dulce, l-am simțit dornic să mă mulțumească, cu o anduranță mult mai mare decât de obicei în a-i păsa de altceva decât ceea ce-și dorește el.
M-am gândit la toate astea în timp ce-mi făceam de lucru în birou, așteptând să-și termine surpriza.
- Gata, poți să vii!
Îi simțeam nerăbdarea plină de zâmbet și mulțumire în glas.
Pe comoda din dormitor mă aștepta bilețelul ăsta.
Îmi scrie des bilețele, cu litere scrise normal, pe orizontală, iar, uneori, și pe verticală. Unele cu inimioare colorate și vesele, atât de late încât zici că sunt păsări în zbor. Mi le înmânează ghiduș sau mi le strecoară pe sub uși.
- E atât de frumos!
Mi s-a umplut ființa de zâmbet și i-am arătat cât de entuziasmată sunt. Mi-au plăcut culorile și stilul literelor și am simțit că s-a străduit să creeze ceva aparte, care să mă bucure.
- Chiar îți place? Îmi cerceta încântat expresiile feței. Păi, atunci poți să-l pui pe blog.
A fost prima dată când mi-a cerut asta. Eu nu m-aș fi gândit, recunosc. Știam că îi place ideea că scriu. Chiar a început să imi facă reclamă entuziasmat, din proprie și neașteptată inițiativă, atunci când ne întâlnim pe stradă cu cineva [cât de cât] cunoscut: „Vă recomand să intrați pe paulavasile.com! Eu un blog foarte interesant! Mie îmi place foarte mult!”. Știam că îi place și să comenteze evoluția vizualizărilor în graficul de trafic bicolor, la care îmi cerea, periodic, să se uite. Dar nu realizasem că pentru el blogul în sine e un loc virtual chiar atât de familiar.
Înainte să las biletul deoparte, i-am spus că îmi plac literele și culorile foarte mult.
- Asta pentru că te-am cam supărat azi. Și, uite, am adus și apă și am pregătit și patul de culcare.
Copilul meu învață bunătatea! Copilul meu învață empatia! Cu veselie și delicatețe, în dulci momente colorate.
Habar n-am ce-am visat sâmbătă noaptea, dar cu siguranță am visat în culori.