Momente dulci și colorate

Momente dulci și colorate

19 mai 2021248

- Te rog, mami, nu intra! Am o surpriză pentru tine, dar mai durează!

Nici n-aveam de gând să intru în dormitor, eram doar în trecere spre birou, ca să-mi pun mobilul la încărcat.

Ultimele ore ale zilei fuseseră o încântare. Despre primele mai bine nu vorbesc, pentru că eroul schițelor mele m-a rugat să fiu discretă în privința momentelor mai ... delicate, să spunem.

În weekend mutăm cina din bucătărie în sufragerie și ne petrecem ultimele ore ale serii împreună, la televizor. Alegem prin rotație un film pentru copii, de regulă de pe HBO. Din când în când ne mai uităm și la „Românii au talent”, dar nu mai mult de o jumătate de oră, pentru că, în etapa asta, Vladimir cel neobosit mai mult dansează [și încearcă noi acrobații] decât mănâncă. Așa că, de dragul unui climat calm, propice mâncatului și digestiei aferente, mergem pe varianta filme.

Sâmbătă era rândul lui să aleagă, dar nu știu cum se face că a ales „O poveste încâlcită”, pentru care eu am o mare slăbiciune. L-am văzut pentru a treia oară în vreo două luni, așa că am făcut o excepție și tati a fost scutit să se uite la film odată terminată cina.

Prima oară când i-am propus filmul ăsta, Vladimir nici n-a vrut să audă. Că e film de fete, că poate, altădată, de ziua mea, și alte argumente de tip moft. Sunt așa de dornică să-l văd mulțumit că am fost gata să renunț de vreo trei ori. Ah, e foarte posibil să afle asta, pentru că îi place să citească ce scriu pe blog. De fapt, nu-i nicio problemă, să afle și, cu ocazia asta, își reamintește și de ce nu am renunțat la filmul ales. Din principiu, pentru că e normal și frumos și sănătos să ne facem pe plac unii altora.

„Tu ești noul meu vis”, îi spune cu ultimele puteri flăcăul întors pe calea cea bună adorabilei foste blondine cu suflet de aur. Și cu nume de floare [Rapunzel = campanula/clopoțel]

- Ce frumos … nu-i așa, mami?

- Ce-i frumos?

Nu-mi venea să cred că era sensibil la intensitatea scenei.

- Cum i-a spus: „Tu ești noul meu vis”. Mi se pare că sună frumos.

Nu cred că la șase ani poți să faci diferența imensă dintre visul de a trăi boierește, singur, pe o insulă privată și bucuria de a ajunge să iubești pe cineva pentru care ești gata să îți dai viața. Dar ceva trebuie să fi simțit el ... sau poate am comentat eu în stilul ăsta dățile trecute. Oricum ar fi, începea să prindă nuanțe de limbaj și simțire.

Îmi voi aminti peste timp de povestea asta atât de luminoasă, delicată și energizantă deopotrivă, ca de unul din cele mai dulci momente din viața mea de mamă. Cu Vladimir cuibărit drăgăstos lângă mine pe canapea, visând la visuri luminoase.

L-am simțit dulce, l-am simțit dornic să mă mulțumească, cu o anduranță mult mai mare decât de obicei în a-i păsa de altceva decât ceea ce-și dorește el. 

M-am gândit la toate astea în timp ce-mi făceam de lucru în birou, așteptând să-și termine surpriza.

- Gata, poți să vii!

Îi simțeam nerăbdarea plină de zâmbet și mulțumire în glas.

Pe comoda din dormitor mă aștepta bilețelul ăsta.

Îmi scrie des bilețele, cu litere scrise normal, pe orizontală, iar, uneori, și pe verticală. Unele cu inimioare colorate și vesele, atât de late încât zici că sunt păsări în zbor. Mi le înmânează ghiduș sau mi le strecoară pe sub uși.

- E atât de frumos!

Mi s-a umplut ființa de zâmbet și i-am arătat cât de entuziasmată sunt. Mi-au plăcut culorile și stilul literelor și am simțit că s-a străduit să creeze ceva aparte, care să mă bucure.

- Chiar îți place? Îmi cerceta încântat expresiile feței. Păi, atunci poți să-l pui pe blog.

A fost prima dată când mi-a cerut asta. Eu nu m-aș fi gândit, recunosc. Cred că dorința asta explicită are legătură cu sclipirea pe care a văzut-o în ochii mei când scriam pentru Pallas Athena. Îi place să fie la curent cu ce scriu [și, mai ales, cu graficul de trafic bicolor]. A citit din fiecare articol titlul plus un scurt paragraf, ales de el, și mi-a spus că îi place cum sună, dar nu prea înțelege ce vreau să zic. Pentru el blogul e locul familiar, care îl include și pe el. Iar eu îl cam neglijasem [de blog vorbesc].

I-am spus că îmi plac literele și culorile foarte mult.

- Asta pentru că te-am cam supărat azi. Și, uite, am adus și apă și am pregătit și patul de culcare.

Copilul meu învață bunătatea! Copilul meu învață empatia! Cu veselie și delicatețe, în dulci momente colorate.

Habar n-am ce-am visat sâmbătă noaptea, dar cu siguranță am visat în culori.

 

  Din aceeași categorie

Din aceeași categorie:

Cagula antifrig

Plecăciunea fără cap dăunează grav echilibrului

Armistițiu cu bilețele

Pe toți nămeții!

Bagheta cu fulgi

Momente dulci și colorate

Momente dulci și colorate

19 mai 2021248

- Te rog, mami, nu intra! Am o surpriză pentru tine, dar mai durează!

Nici n-aveam de gând să intru în dormitor, eram doar în trecere spre birou, ca să-mi pun mobilul la încărcat.

Ultimele ore ale zilei fuseseră o încântare. Despre primele mai bine nu vorbesc, pentru că eroul schițelor mele m-a rugat să fiu discretă în privința momentelor mai ... delicate, să spunem.

În weekend mutăm cina din bucătărie în sufragerie și ne petrecem ultimele ore ale serii împreună, la televizor. Alegem prin rotație un film pentru copii, de regulă de pe HBO. Din când în când ne mai uităm și la „Românii au talent”, dar nu mai mult de o jumătate de oră, pentru că, în etapa asta, Vladimir cel neobosit mai mult dansează [și încearcă noi acrobații] decât mănâncă. Așa că, de dragul unui climat calm, propice mâncatului și digestiei aferente, mergem pe varianta filme.

Sâmbătă era rândul lui să aleagă, dar nu știu cum se face că a ales „O poveste încâlcită”, pentru care eu am o mare slăbiciune. L-am văzut pentru a treia oară în vreo două luni, așa că am făcut o excepție și tati a fost scutit să se uite la film odată terminată cina.

Prima oară când i-am propus filmul ăsta, Vladimir nici n-a vrut să audă. Că e film de fete, că poate, altădată, de ziua mea, și alte argumente de tip moft. Sunt așa de dornică să-l văd mulțumit că am fost gata să renunț de vreo trei ori. Ah, e foarte posibil să afle asta, pentru că îi place să citească ce scriu pe blog. De fapt, nu-i nicio problemă, să afle și, cu ocazia asta, își reamintește și de ce nu am renunțat la filmul ales. Din principiu, pentru că e normal și frumos și sănătos să ne facem pe plac unii altora.

„Tu ești noul meu vis”, îi spune cu ultimele puteri flăcăul întors pe calea cea bună adorabilei foste blondine cu suflet de aur. Și cu nume de floare [Rapunzel = campanula/clopoțel]

- Ce frumos … nu-i așa, mami?

- Ce-i frumos?

Nu-mi venea să cred că era sensibil la intensitatea scenei.

- Cum i-a spus: „Tu ești noul meu vis”. Mi se pare că sună frumos.

Nu cred că la șase ani poți să faci diferența imensă dintre visul de a trăi boierește, singur, pe o insulă privată și bucuria de a ajunge să iubești pe cineva pentru care ești gata să îți dai viața. Dar ceva trebuie să fi simțit el ... sau poate am comentat eu în stilul ăsta dățile trecute. Oricum ar fi, începea să prindă nuanțe de limbaj și simțire.

Îmi voi aminti peste timp de povestea asta atât de luminoasă, delicată și energizantă deopotrivă, ca de unul din cele mai dulci momente din viața mea de mamă. Cu Vladimir cuibărit drăgăstos lângă mine pe canapea, visând la visuri luminoase.

L-am simțit dulce, l-am simțit dornic să mă mulțumească, cu o anduranță mult mai mare decât de obicei în a-i păsa de altceva decât ceea ce-și dorește el. 

M-am gândit la toate astea în timp ce-mi făceam de lucru în birou, așteptând să-și termine surpriza.

- Gata, poți să vii!

Îi simțeam nerăbdarea plină de zâmbet și mulțumire în glas.

Pe comoda din dormitor mă aștepta bilețelul ăsta.

Îmi scrie des bilețele, cu litere scrise normal, pe orizontală, iar, uneori, și pe verticală. Unele cu inimioare colorate și vesele, atât de late încât zici că sunt păsări în zbor. Mi le înmânează ghiduș sau mi le strecoară pe sub uși.

- E atât de frumos!

Mi s-a umplut ființa de zâmbet și i-am arătat cât de entuziasmată sunt. Mi-au plăcut culorile și stilul literelor și am simțit că s-a străduit să creeze ceva aparte, care să mă bucure.

- Chiar îți place? Îmi cerceta încântat expresiile feței. Păi, atunci poți să-l pui pe blog.

A fost prima dată când mi-a cerut asta. Eu nu m-aș fi gândit, recunosc. Cred că dorința asta explicită are legătură cu sclipirea pe care a văzut-o în ochii mei când scriam pentru Pallas Athena. Îi place să fie la curent cu ce scriu [și, mai ales, cu graficul de trafic bicolor]. A citit din fiecare articol titlul plus un scurt paragraf, ales de el, și mi-a spus că îi place cum sună, dar nu prea înțelege ce vreau să zic. Pentru el blogul e locul familiar, care îl include și pe el. Iar eu îl cam neglijasem [de blog vorbesc].

I-am spus că îmi plac literele și culorile foarte mult.

- Asta pentru că te-am cam supărat azi. Și, uite, am adus și apă și am pregătit și patul de culcare.

Copilul meu învață bunătatea! Copilul meu învață empatia! Cu veselie și delicatețe, în dulci momente colorate.

Habar n-am ce-am visat sâmbătă noaptea, dar cu siguranță am visat în culori.

 

  Din aceeași categorie

Din aceeași categorie:

Cagula antifrig

Plecăciunea fără cap dăunează grav echilibrului

Armistițiu cu bilețele

Pe toți nămeții!

Bagheta cu fulgi

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim cookies.

Vă garantăm că datele dvs. sunt în deplină siguranță și că prelucrarea acestora se desfășoară în conformitate cu Directiva (UE) 2002/58/EC (E-Privacy) și cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookies.

Confirmând "Da, accept toate", acceptați folosirea categoriilor de cookies enumerate anterior. Alternativ, vă puteți configura preferințele, accesând "Modificare setări cookies".

Modificare setări cookies