Pe toți nămeții!
„Pe toți nămeții! Ai avut dreptate, mami.”
Asta însemna că a căzut, până la urmă, de pe troianul adunat pe marginea aleii. Îl rugasem să nu mai meargă pe creasta de zăpadă, sau măcar să țopăie mai puțin …
Bine, fusese o căzătură ușoară, care nu-i schimbase cu nimic buna dispoziție.
M-a amuzat expresia și l-am întrebat unde o auzise. Mi-a zis că nicăieri, o inventase el. Pesemne că îl inspirase „Pe toată barba lui Neptun!”, auzită la un băiețel pe care l-am întâlnit la locul de joacă acum vreo lună.
A mai repetat-o de vreo două-trei ori de atunci. Reconfortant, n-am ce zice. Pentru el, însă, probabil că se cam tocise deja, că aseară îl aud:
„Pe jumătate din nămeți! Aproape am terminat.” Construia febril o baricadă la intrarea în dormitor – „cu capcane, să nu zici că nu te-am avertizat”. Era cam supărat pe mine, e de înțeles.
Am chicotit pe înfundate la bucătărie, în timp ce așezam masa. Mi-am adus aminte de seara aia frumoasă în care l-am plimbat cu sania, ne-am bătut cu bulgări, a mers pe (toți) nămeții înșiruiți pe lângă alei și am și construit ceva împreună. Conceptul, mai mult al lui. Execuția, mai mult a mea.
Am un pretext acum să vă arăt cu maaaaare întârziere un omuleț de zăpadă tare dichisit. Da, știu că n-a nins. Asta zic. E o poză cam veche. De anul ăsta, totuși. Mă știți cât de sprintenă sunt eu pe rețele. Uneori public ceva chiar și săptămânal [hashtag: proudofme].
Acum vă las să-l admirați pe frumușelul nostru pus la 14 nasturi.
Pe toți nămeții, am uitat să-i punem mâini!
Din aceeași categorie:
Pe toți nămeții!
„Pe toți nămeții! Ai avut dreptate, mami.”
Asta însemna că a căzut, până la urmă, de pe troianul adunat pe marginea aleii. Îl rugasem să nu mai meargă pe creasta de zăpadă, sau măcar să țopăie mai puțin …
Bine, fusese o căzătură ușoară, care nu-i schimbase cu nimic buna dispoziție.
M-a amuzat expresia și l-am întrebat unde o auzise. Mi-a zis că nicăieri, o inventase el. Pesemne că îl inspirase „Pe toată barba lui Neptun!”, auzită la un băiețel pe care l-am întâlnit la locul de joacă acum vreo lună.
A mai repetat-o de vreo două-trei ori de atunci. Reconfortant, n-am ce zice. Pentru el, însă, probabil că se cam tocise deja, că aseară îl aud:
„Pe jumătate din nămeți! Aproape am terminat.” Construia febril o baricadă la intrarea în dormitor – „cu capcane, să nu zici că nu te-am avertizat”. Era cam supărat pe mine, e de înțeles.
Am chicotit pe înfundate la bucătărie, în timp ce așezam masa. Mi-am adus aminte de seara aia frumoasă în care l-am plimbat cu sania, ne-am bătut cu bulgări, a mers pe (toți) nămeții înșiruiți pe lângă alei și am și construit ceva împreună. Conceptul, mai mult al lui. Execuția, mai mult a mea.
Am un pretext acum să vă arăt cu maaaaare întârziere un omuleț de zăpadă tare dichisit. Da, știu că n-a nins. Asta zic. E o poză cam veche. De anul ăsta, totuși. Mă știți cât de sprintenă sunt eu pe rețele. Uneori public ceva chiar și săptămânal [hashtag: proudofme].
Acum vă las să-l admirați pe frumușelul nostru pus la 14 nasturi.
Pe toți nămeții, am uitat să-i punem mâini!