Vă mărturisesc că aș fi vrut să scriu o poezie pentru băiețelul meu de Ziua Copilului, dar numai ideea de a-i dedica o poezie atât de mult mă-nduioșează ... că-ntr-o clipită ochii-mi lăcrimează. Am încercat și în gând, am încercat și așezată la birou, gata să scot din taste primele versuri, dar m-au asaltat buclucașe lacrimi-instant.

- Te rog, mami, nu intra! Am o surpriză pentru tine, dar mai durează!

Nici n-aveam de gând să intru în dormitor, eram doar în trecere spre birou, ca să-mi pun mobilul la încărcat.

Ca de fiecare dată, nu mai are răbdare să mă aștepte și o zbughește pe scări. Mi-a promis că nu iese din bloc fără mine, dar sunt în alertă și, dacă aud zgomot de ușă deschisă, cobor și eu fuguța după el. Trei etaje.

„Și-i făcură cu toții Reginei o plecăciune atât de adâncă, încât aproape stăteau în cap.”

Era vorba despre regina șoarecilor de câmp din Vrăjitorul din Oz. Îi citesc băiețelului meu câte ceva în fiecare dimineață la micul dejun, înainte de a merge la grădiniță.

Aseară căutam niște chițibușuri prin supermarket. Eu, șervețele de masă colorate, iar băiețelul meu, ceva de ronțăit pentru Rex, câinele bunicii.

- Mami, fii atentă! Ce-i asta?

„Pe toți nămeții! Ai avut dreptate, mami.”

Asta însemna că a căzut, până la urmă, de pe troianul adunat pe marginea aleii. Îl rugasem să nu mai meargă pe creasta de zăpadă, sau măcar să țopăie mai puțin …